Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil
reprezentantul CECCAR în VAT Expert Group
1. Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinți, depusă la angajatorul persoanei care va supraveghea copilul în perioada suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităților de învățământ.
2. Cererea va fi însoțită de:
-
- declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte, din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere ce i s-ar cuveni potrivit Legii nr. 19/2020, respectiv că nu se află în concediu de odihnă sau fără plată;
- copie a certificatului/certificatelor de naștere al/ale copilului/copiilor.
3. Modelul declarației este prevăzut în anexa la HG nr. 217/2020.
4. Pentru decontarea sumelor pentru plata indemnizației, angajatorul depune cerere la AJOFM/mun. București, însoțită de următoarele documente:
-
- lista angajaților care au beneficiat de zile libere și indemnizația acordată pe această perioadă;
- copii de pe statele de plată din care să reiasă acordarea indemnizației;
- declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal al angajatorului prin care se atestă că lista de la lit. a) conține persoanele care îndeplinesc condițiile legale pentru a beneficia de indemnizație;
- dovada plății contribuțiilor și impozitelor aferente lunii în care s-a plătit indemnizația.
5. Documentele se transmit prin poștă electronică (sau prin alt mijloc de comunicare în situația în care nu pot fi transmise prin poșta electronică) în cel mult 30 de zile de la data efectuării plății contribuțiilor și impozitelor aferente indemnizației.
6. Decontarea sumelor plătite cu titlu de indemnizație se face în termen de 60 de zile de la data înregistrării documentelor menționate mai sus.
23.03.2020
Sursa site ceccar.ro: http://ceccar.ro/ro/?p=17211