Sprijin financiar pentru companiile din sectorul HoReCa afectate de criza COVID-19

Peste 73.000 de companii din sectorul HoReCa vor beneficia de un ajutor de maximum 800.000 euro ca urmare a aprobării OUG nr. 224/2020publicată în Monitorul Oficial nr. 1.330 din 31 decembrie 2020.

Actul normativ stabilește cadrul legal cu privire la instituirea unei scheme de ajutor de stat privind acordarea de finanțare din fonduri publice naționale și/sau din fonduri externe pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, precum și reglementarea unor măsuri fiscale. 

Scopul schemei de ajutor de stat este de a reduce impactul negativ asupra operatorilor economici din sectorul turistic, prin acordarea unui ajutor nerambursabil destinat acoperirii parțiale a pierderii din cifra de afaceri sau rulaj, în cazul agențiilor de turism, suferită în anul 2020, comparativ cu anul 2019, în cuantum de 20%, pentru următoarele tipuri de emitenți, înregistrați în scopuri fiscale pe teritoriul României:  agenții de turism licențiate care desfășoară activități conform codurilor CAEN 7911, 7912, 7990; ▪ structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare clasificate, care desfășoară activități conform codurilor CAEN 5510, 5520, 5530, 5590; ▪ structuri de alimentație, care desfășoară activități conform codurilor CAEN 5610, 5621, 5629, 5630.

Valoarea maximă a ajutorului de stat care poate fi acordată unui beneficiar prin această schemă este de 800.000 euro/întreprindere. Cifrele utilizate trebuie să fie brute, și anume înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe. Cursul de schimb euro/leu pentru calcularea plafonului maxim de 800.000 euro/întreprindere este cursul BNR valabil la data emiterii contractului de finanțare

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

Sursa: https://ceccar.ro/ro/?p=21140

06.01.2021

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree