Apel la acțiune al IFAC către liderii G20: Patru priorități, două acțiuni, un singur obiectiv

Federația Internațională a Contabililor (IFAC) face apel la liderii G20 să se concentreze asupra raportării privind sustenabilitatea și asupra integrității sectorului public, potrivit unui comunicat publicat la 15 septembrie a.c.

„Pentru ca societatea să iasă din pandemia de COVID-19 într-o poziție mai durabilă, mai favorabilă incluziunii și mai prosperă decât anterior acesteia, avem nevoie de un efort concertat din partea factorilor de decizie politică de la nivel mondial și a profesiei contabile”, a declarat Kevin Dancey, CEO IFAC, se arată în documentul citat.

Pentru a consolida economiile, societățile și mediul la nivel mondial, precum și pentru a aborda provocările generate de pandemia de COVID-19, IFAC invită liderii G20 să sprijine inițiativa Fundației IFRS privind standardele de sustenabilitate și să promoveze managementul financiar public.

Angajamentul față de aceste două acțiuni, care se bazează pe cele patru priorități stabilite în Apelul la acțiune G20 al IFAC 2020, este esențial pentru construirea unui viitor mai bun.

Textul integral al comunicatului poate fi consultat pe site-ul IFAC, fiind disponibil atât în limba engleză, cât și în limba română cu ajutorul integrării instrumentului Google Translate de către IFAC. Varianta în limba română poate fi accesată din bara de sus a site-ului, de la butonul dedicat.

Vă rugăm să aveți în vedere că informațiile de pe site-ul IFAC sunt traduse automat prin intermediul Google Translate. CECCAR nu își asumă responsabilitatea pentru acuratețea traducerii informațiilor de pe site-ul IFAC, neavând nicio contribuție în acest sens. Textul original este cel disponibil în limba engleză.

 

16.09.2021

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree