HG nr. 282/2020 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM INVEST ROMÂNIA, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 296 din 8 aprilie 2020

CECCAR
Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil
reprezentant al CECCAR în VAT Expert Group

I. Dispoziții generale

1. Normele reglementează modalitatea și condițiile de acordare, monitorizare și soluționare a cererilor de plată a garanțiilor de stat și de acordare a granturilor prevăzute la art. 6 din Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19 de către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii – SA – IFN (FNGCIMM), în calitate de mandatar al statului, prin Ministerul Finanțelor Publice (MFP), în favoarea fiecărui beneficiar participant la Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM INVEST ROMÂNIA, pentru una dintre următoarele categorii de credite garantate, după cum urmează:

a) unul sau mai multe credite pentru realizarea de investiții și/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de către stat, prin MFP, în procent de maximum 80% din valoarea finanțării, exclusiv dobânzile, comisioanele și spezele bancare aferente creditului garantat. Pentru creditele de investiții, valoarea maximă a finanțării este de 10.000.000 lei, iar pentru creditele/liniile de credit pentru finanțarea capitalului de lucru valoarea maximă a finanțării este de 5.000.000 lei și trebuie să respecte una din următoarele condiții:

  1. dublul sumei reprezentând cheltuielile salariale, inclusiv contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajator aferente veniturilor din salarii și asimilate salariilor înregistrate la nivelul anului 2019. În cazul întreprinderilor înființate după 1 ianuarie 2019, cuantumul maxim al împrumutului nu poate depăși suma estimată pentru primii doi ani de activitate;
sau
  1. 25% din cifra de afaceri netă a beneficiarului pe 2019, respectiv venitul brut sau norma anuală de venit în cazul persoanelor fizice care obțin venituri din activități independente, după caz, conform Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuții sociale datorate de persoanele fizice depuse la organele fiscale competente pentru anul 2019;
sau
  1. o valoare care să rezulte din nevoile sale de lichidități; acestea pot include atât costuri cu capital de lucru, cât și costurile cu investiții, cu condiția prezentării unor documente justificative de către beneficiar, situație în care cuantumul împrumutului nu poate depăși nevoile de lichidități de la momentul acordării pentru următoarele 18 luni;

sau

b) unul sau mai multe credite/linii de credit pentru finanțarea capitalului de lucru, garantate de stat, prin MFP, în procent de maximum 90% din valoarea finanțării, exclusiv dobânzile, comisioanele și spezele bancare aferente creditului garantat, acordat unei microîntreprinderi sau întreprinderi mici. Valoarea maximă a finanțărilor este de 500.000 lei pentru microîntreprinderi, respectiv de 1.000.000 lei pentru întreprinderile mici, în limita uneia din următoarele condiții:

  1. dublul sumei reprezentând cheltuielile salariale, inclusiv contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajator aferente veniturilor din salarii și asimilate salariilor, înregistrate la nivelul anului 2019. În cazul întreprinderilor înființate după 1 ianuarie 2019, cuantumul maxim al împrumutului nu poate depăși suma estimată pentru primii doi ani de activitate;
sau
  1. 25% din cifra de afaceri netă a beneficiarului pe 2019, respectiv venitul brut sau norma anuală de venit în cazul persoanelor fizice care obțin venituri din activități independente, după caz, conform Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuții sociale datorate de persoanele fizice depuse la organele fiscale competente pentru anul 2019;
sau
  1. o valoare care să rezulte din nevoile sale de lichidități; acestea pot include atât costuri cu capital de lucru, cât și costurile cu investiții, cu condiția prezentării unor documente justificative de către beneficiar, situație în care cuantumul împrumutului nu poate depăși nevoile de lichidități de la momentul acordării pentru următoarele 18 luni.

Citiți mai multe în revista CECCAR Business Magazine.

09.04.2020

Sursa: http://ceccar.ro/ro/?p=17454

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree