Noutăți fiscale europene din Buletinul de știri ETAF – 14 aprilie 2020

Miniștrii de Finanțe ai statelor membre UE au aprobat pachetul de 500 de miliarde de euro

La 9 aprilie a.c., miniștrii de Finanțe ai celor 27 de state membre UE au aprobat un pachet de măsuri în valoare de 500 de miliarde de euro pentru a lupta contra pandemiei de COVID-19 și crizei socio-economică care va urma. Acest pachet include accesul la o linie de credit a Mecanismului european de stabilitate pentru statele membre care vor opta pentru această linie de credit „pentru a sprijini finanțarea internă a costurilor directe și indirecte de furnizare a asistenței medicale, tratare și prevenire generate de pandemia de COVID-19”. Linia de credit nu va face obiectul unor monitorizări regulate și va oferi până la 2% din produsul intern brut al statului membru respectiv pe anul 2019. În linie cu prioritățile europene se va stabili și un fond de recuperare care să sprijine redresarea economică a majorității statelor membre afectate de COVID-19. Decizia privind modalitatea de finanțare a fondului de recuperare urmează să fie discutată de Consiliul European odată cu „aspectele juridice și practice ale unui astfel de fond, inclusiv legătura acestuia cu bugetul UE”. Eurogrupul a ratificat propunerea Comisiei privind crearea unui instrument european temporar de sprijin pentru atenuarea riscurilor de șomaj în situații de urgență (SURE) pentru a sprijini finanțarea sistemelor de reducere a programului de lucru la nivel național și a sprijinit, de asemenea, inițiativa Băncii Europene de Investiții de a crea un fond de garantare pan-european de 25 de miliarde de euro, care ar putea garanta până la 200 de miliarde de euro pentru finanțarea companiilor, în special a IMM-urilor.

Comisia Europeană a suspendat taxele vamale și TVA pentru echipamentele medicale

La 3 aprilie a.c., Comisia Europeană a publicat o decizie în sprijinul statelor membre afectate de pandemia de COVID-19, conform căreia sunt suspendate temporar taxele vamale și taxa pe valoare adăugată pentru echipamentele de protecție, kituri de testare sau dispozitive medicale precum ventilatoarele. Măsurile se vor aplica pe o perioadă de șase luni, cu posibilitatea de prelungire. Această decizie va ușura din punct de vedere financiar procurarea de echipamente medicale pentru medici, asistenți medicali și pacienți. Comisia a publicat și o listă indicativă cu mărfurile care intră sub incidența acestei decizii.

Comitetul TVA și-a actualizat îndrumările privind taxa de valoarea adăugată

La 8 aprilie a.c., Comitetul TVA a publicat o versiune actualizată a îndrumărilor cu privire la TVA. Comitetul TVA este un comitet consultativ care are rolul de a promova aplicarea uniformă a Directivei TVA. Nu deține putere legislativă și nu poate lua decizii cu caracter juridic obligatoriu, însă oferă îndrumări cu privire la aplicarea Directivei. Prin urmare, îndrumările Comitetului TVA nu constituie interpretarea oficială a dreptului UE și nu au caracter obligatoriu pentru Comisia Europeană sau pentru statele membre UE, acestea având dreptul de a nu ține cont de îndrumările respective.

15.04.2020

Sursa: http://ceccar.ro/ro/?p=17568

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree