OUG privind implementarea facturii electronice, publicată în Monitorul Oficial

În Monitorul Oficial nr. 960 din 7 octombrie 2021 a fost publicată OUG nr. 120/2021 privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România, precum și pentru completarea OG nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piață, punerii la dispoziție pe piață, înmatriculării sau înregistrării în România, precum și supravegherea pieței pentru acestea. În ceea ce privește implementarea și operaționalizarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura, sunt avute în vedere trei direcții mari de acțiune:

▪ oferirea unui serviciu public electronic necesar derulării contractelor de achiziții publice și tranzacțiilor dintre operatorii economici, în fapt un instrument de sprijin adaptat evoluției contextului pandemic;

▪ coerență în realizarea și aplicarea politicilor și reformelor fiscal-bugetare prin gestionarea în mod eficient a resurselor bugetare alocate instituțiilor și autorităților publice, respectiv implementarea unor mecanisme corecte și eficiente care să asigure monitorizarea execuției bugetare și a sumelor alocate diferitelor programe de investiții;

▪ creșterea eficienței și eficacității în colectarea impozitelor și taxelor, cu concentrare în special în ceea ce privește îmbunătățirea și consolidarea gradului de colectare a TVA, precum și prevenirea și combaterea fraudei, a evaziunii și a eventualelor abuzuri în domeniul TVA.

Actul normativ stabilește măsuri referitoare la accesul entităților implicate în procesul de achiziție publică, destinate inclusiv limitării interacțiunii la preluarea documentelor, astfel încât activitatea autorităților publice competente să se desfășoare în condiții de siguranță atât pentru solicitanți, cât și pentru personalul acestora.

Noua OUG reglementează structura facturii electronice în strictă concordanță cu standardul european de facturare electronică și va crea cadrul realizării specificațiilor tehnice de bază ale facturii electronice în România. „Această reglementare face posibilă aplicarea prevederilor Directivei 2014/55/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice, facilitează operaționalizarea procesului de facturare electronică în domeniul achizițiilor publice și oferă predictibilitate mediului de afaceri asupra cadrului conceptual al facturării electronice în relațiile dintre operatorii economici”, menționează inițiatorii actului normativ.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree