S-a publicat în Monitorul Oficial Ordonanța de urgență nr. 89/2020. Modificări aduse Programului IMM Invest România

CECCAR
Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil
reprezentantul CECCAR în VAT Expert Group

Ordonanța de urgență nr. 89/2020 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM INVEST ROMÂNIA, precum și pentru modificarea și completarea Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19 a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 458 din 29 mai 2020.

OUG nr. 89/2020 modifică Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM INVEST ROMÂNIA, după cum urmează:

1. În cadrul creditelor de investiții , garanția de stat este garantată cu ipoteca legală imobiliară și/sau mobiliară asupra activelor finanțate prin credit.

2. În cazul creditelor/liniilor de credit destinate finanțării capitalului de lucru, garanția de stat este garantată cu ipotecă legală asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor deschise de beneficiarii programului la instituția de creditare.

Modificare: În vechea reglementare, garanțiile, atât pentru creditele de investiții, cât și pentru cele destinate finanțării capitalului de lucru constau în  ipotecă imobiliară și/sau mobiliară constituită de beneficiari și/sau de terți garanți, ipotecă legală mobiliară asupra universalității de bunuri mobile sau imobile, prezente ori viitoare, afectate activității beneficiarului, inclusiv fondul de comerț și stocurile si ipotecă legală asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor deschise de beneficiarul programului la instituția de credit finanțatoare.

3. Redefinește beneficiarul Programului IMM Invest România ca fiind „întreprinderea mică și mijlocie care desfășoară activitate economică, autorizată potrivit dispozițiilor legale să realizeze activități de producție, comerț sau prestări de servicii, în scopul obținerii de venituri, în condiții de concurență loială, respectiv societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, societăți cooperative, persoane fizice autorizate, întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale și întreprinderile familiale, autorizate potrivit dispozițiilor legale în vigoare, care desfășoară activități economice, precum și organizațiile nonguvernamentale, asociațiile și fundațiile, cooperativele agricole și societățile agricole care desfășoară activități economice și care îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute de Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare”.

4. Modifică unul din criteriile de eligibilitate pentru a beneficia de program, renunțând la condiția ca entitatea solicitantă să se fi confruntat cu dificultăți sau să intre în dificultate ulterior, din cauza pandemiei COVID-19.

Noul criteriu: „nu se aflau în dificultate, în sensul prevederilor art. 2 pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat, modificat și completat prin Regulamentul (UE) nr. 1.084/2017, la data de 31 decembrie 2019″.

Vechiul criteriu: „nu se aflau în dificultate, în sensul prevederilor articolului 2 punctul 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat, modificat și completat prin Regulamentul (UE) nr. 1.084/2017, la data de 31 decembrie 2019, dar care s-au confruntat cu dificultăți sau au intrat în dificultate ulterior, din cauza pandemiei de COVID-19’’.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

02.06.2020

Sursa: https://www.ceccarbusinessmagazine.ro/s-a-publicat-in-monitorul-oficial-ordonanta-de-urgenta-nr-89-2020-modificari-aduse-programului-imm-invest-romania-a6351/

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree