Ziua Națională a Contabilului Român, ediția a XVII-a. Centenarul profesiei contabile reglementate în România

La 13 iulie a.c., Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) – singurul organism abilitat în țara noastră pentru acordarea calificărilor profesionale de expert contabil și contabil autorizat – organizează cea de-a XVII-a ediție a Zilei Naționale a Contabilului Român.

Anul acesta se împlinește un secol de la momentul la care a fost înființat, prin Decret Regal semnat de Regele Ferdinand I, organismul profesional CECCAR, numit inițial Corpul de Contabili Autorizați și Experți Contabili, în legea promovată de Grigore Trancu-Iași – ministrul muncii și ocrotirilor sociale la acea vreme.

Centenarul profesiei contabile reglementate în România va fi marcat prin manifestările ocazionate de Ziua Națională a Contabilului Român, eveniment desfășurat la nivel național, în toate județele țării și în Municipiul București sub sloganul Tradiție pentru viitor. Evoluăm împreună. Discuțiile vor evoca momente și personalități de seamă din trecutul organismului profesional, al economiei românești.

Rolul esențial al profesiei și al profesioniștilor care o practică în economia națională va fi evidențiat în cadrul evenimentelor care vor reuni reprezentanți ai instituțiilor și autorităților de reglementare, ai mediului de afaceri.

Ziua Națională a Contabilului Român reprezintă și un prilej de a recunoaște rezultatele experților contabili și contabililor autorizați obținute în anul anterior, în cadrul Topului național și Topului local al membrilor CECCAR. Sunt apreciate, astfel, performanțele societăților de expertiză contabilă și de contabilitate, precum și ale experților contabili și contabililor autorizați care își desfășoară activitatea individual, aportul acestora la dezvoltarea profesiei și al mediului antreprenorial, în interes public.

18.06.2021

Sursa: https://ceccar.ro/ro/?p=22699

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree